Eu ce sunt, poziție sau animal?

pozitie-sau-animal

Ca la orișice început de an, oricât te-ai abține, te cuprinde virusul bilanțurilor – de toate felurile – al planurilor mărețe și al promisiunilor deșarte.

De la chestii banale de genul:

  • de azi înainte mă las de fumat (pe asta o mai crede mutu’);
  • de azi înainte nu mă mai uit la filme porno decât dacă au subtitrare în limba română;
  • de azi înainte nu mă mai masturbez decât de două ori pe zi și am să mă spăl pe mâini, după;
  • de azi înainte nu mă mai enervez în trafic;

până la preocupări mai avansate ca:

  • în șase luni o să promovez;
  • o să mă duc la sală de trei ori pe săptămână;
  • de azi înainte o să-mi găsesc o prietenă stabilă, nu o să mai fac casual sex la fiecare party, o să dezumflu păpușa aia tocită de sub pat;
  • o să beau Red Bull cu Whisky și nu invers;
  • de azi înainte o să-i spun șefului tot ce am de zis verde-n față, să mor io!;

culminând cu celebra de azi înainte o să-mi fac singur soarta, începutul de an este inevitabil o perioadă de reflecție, meditație profundă, cugetare și gândire.

Începutul de an este perioada propice unei clisme de personalitate prin care se elimină tot rahatul socio-corporatisto-cocalaro-manelisto-burghezo-shopping-ăist din intestinul gros al psihicului, perioada în care ai senzația că poți realiza ceva, perioada în care visele din adolescentă par realizabile, dracul parcă nu e atât de negru și nici disfuncția erectilă atât de gravă.

Victimă a acestei perioade fatidice, după îndelungi cugetări (Jack Daniel’s), reflecții (Jack Daniel’s cu Vodca Absolut) și raționamente judicioase (Jack Daniel’s cu Vodca Absolut și Absint), am rezumat toate aceste frământări la întrebarea din titlu: animal sau poziție?

Capră
Gen de mamifere rumegătoare paricopitate, cu părul lung, cu coarne, mai mari și diferențiate la masculi.

După cum se poate observa, singura diferență între masculi și femele sunt coarnele. N-ai zice, nu-i așa? Tocmai mi-am pus copite de iarnă la teleguță (1.9 TDI, evident). Dacă nu mergeam la frizer înainte de sărbători m-aș fi încadrat perfect. Dracu a mai văzut capră cheală? Să trecem la următoarea definiție.

Capră
Joc popular românesc, care face parte din obiceiurile practicate de Anul Nou și care constă din executarea unor figuri comice de către un personaj mascat cu cap de capră.

Aici era cât pe aici să mă mulez pe definiție. Ăsta eram eu la petrecerea de Crăciun organizată de transnatională. Club de fițe, băutură căcălău (căcălău – cantitate mare, abundentă, belșug – nu vă gândiți la dejecții că n-a fost cazul), muzică de prin anii ‘80 pe când eram virgin și credeam că o cameră de luat vederi este o încăpere în care se fac poze și se transformă în cărți postale, mâncare pe sponci, doar de ciugulit cu unghia de la degetu’ mic lăsată să crească mare ca să o poți folosi pe post de solniță, câte o eugenie și-un Brifcor1. Când s-a pornit muzica am început să execut figuri, comice zic eu, mișcări sacadate din bazin prin care imitam copulația, mișcări de du-te-vino ce imitau lubrifierea unui piston, etc, în speranța că e doar o glumă proastă. După a zecea melodie gen Roxette2, m-am prins că e pe bune, ăștia au de gând să o țină așa toată noaptea și tocmai mi-am băut banii de taxi. Hm! Next!

Capra
Numele unui joc, în care o persoană stă aplecată cu mâinile sprijinite pe genunchi, iar ceilalți sar peste el.

După o îndelungată analiză (anal – care ține de anus, din regiunea anusului; liză – dezintegrare și dizolvare a unor celule sub acțiunea agenților fizici, chimici sau biologici) și după prealabile consultări la Oracolul din Delphi, Mama Omida, prieteni.ro și tanti Nuți – spaima puții – de pe tramvaiul 41 care a răspuns apoteotic lamentațiilor mele: texticole, ai grijă să nu te fută ăștia cu puța îndoită că ai dat de dracu!, da, ați ghicit, răspunsul se află în ultima definiție. Diferența este că de cele mai multe ori, ceilalți nu reușesc să sară peste mine de loc, ci rămân înfipți. Adânc!


  1. Brifcor a fost o marcă de băuturi răcoritoare fabricată în România comunistă, relansată în anul 2006 de firma Romaqua.
  2. Roxette este o formație suedeză de muzică pop-rock, fiind alcătuită din Marie Fredriksson (voce) și Per Gessle (voce și chitară). Formată în 1986, s-a bucurat de popularitate în țara natală, succesul internațional venind cu albumul Look Sharp! (1988), de pe care au fost extrase pe single șlagăre ca The Look și Listen to Your Heart.