De ce nu vreau să renunț...

de-ce-nu-vreau-sa-renunt

Cea mai frecventă caracteristică pe care am întâlnit-o la oamenii de succes este aceea că își înving tentația de a renunța.Peter Lowe

Deunăzi am fost martorul indirect al unor discuții, sterile de altfel, despre condițiile și mediul de lucru dintr-o companie. Un angajat se plângea pe un forum, într-un mod anonim și foarte subiectiv, de lipsa de perspective și de recunoaștere a meritelor practicată de companie, în timp ce alți angajați se angrenau în a contracara aceste afirmații prin argumente așa-zis obiective.

Două lucruri m-au frapat în această discuție. Replicile acide, cu iz de corporație, date de ceilalți angajați au avut două abordări: s-a plecat de la premisa – falsă și suficientă – că angajatul nemulțumit nu face parte din conducerea companiei (chiar dacă pe respectivul forum nu este menționat nimic referitor la acest lucru) și i s-a sugerat elegant că dacă chiar este convins că problemele sale sunt reale – deși nu sunt, la noi curge numai lapte și miere – este cumva numai vina lui și ar trebui să ia legătura cu superiorii pe scară ierarhică pentru a le rezolva. Se poate deduce simplu că replica dată aparține de fapt unui astfel de superior care se situează cumva deasupra problemelor menționate și că de fapt totul se rezumă la un caz particular și eventual la o lipsă de comunicare. Se mai poate trage de asemenea concluzia că eventualele probleme apărute sunt inerente numai clasei de jos și că numai un reprezentant al acestei clase ar putea avea tupeul să le ridice la fileu. În cercul nostru utopic nu există astfel de probleme.

Interesant ar fi de aflat replicile deștepte ale conducerii în cazul în care respectivul angajat ar face parte din același nivel ierarhic sau chiar de mai sus.

Al doilea lucru, mult mai supărător, a fost abordarea gen simpleton1: Dacă nu-ți convine, de ce nu pleci? O asemenea abordare denotă, pe lângă o artificialitate intelectuală care nu corespunde nici celor mai mici exigențe, faptul că persoana care face o astfel de afirmație nu a fost niciodată implicată în ceva mai mult decât o ordinară supraviețuire, lipsită de originalitate, oportunistă și mediocră.

Oamenii care fac astfel de afirmații le fac fie dintr-o poziție privilegiată, situându-se cumva mai sus de problemele expuse, reprezentanți ai celor vizați, fie dintr-o simplitate ovină, de nevertebrată, ce nu a luat niciodată atitudine în viața sa, semi-docți fără păreri proprii ce-și aleg ideile și idealurile de la cei superior ierarhic sau material.

Aceeași abordare o auzim și când ne plângem de condițiile de trai din această țară: de ce nu pleci dacă nu-ți convine? Răspunsul nu este așa de simplu.

Nu plec pentru că nu vreau să renunț așa ușor, pentru că a pleca este sinonim cu a dezerta, pentru că-mi place lupta, pentru că biruința este cu atât mai dulce cu cât sunt mai multe obstacole, pentru că de prea mult timp am fost îndoctrinați cu filozofii fataliste în care omul nu are nimic de spus referitor la propria soartă.

Nu vreau să renunț pentru că sunt sătul de șabloanele sociale impuse de democrațiile de consum, sătul de oameni ce nu au curajul să ia atitudine și se complac într-o viață banală, fără idealuri și personalitate, oi anonime într-o turmă la fel de anonimă, sătul de dogmele insuflate subliminal de zeci de ani de genul nu contează dacă câștigi, contează să participi sau capul ce se pleacă, sabia nu-l taie.

Nimic mai fals! Niciodată capul plecat nu a câștigat ceva. O nație care s-a încovoiat nu a supraviețuit. Niciodată compromisurile dezonorante nu au întărit o națiune sau un om, ci dimpotrivă, l-au făcut slab și anost, i-au distrus chiar trăsăturile fundamentale, necesare și stabile prin care se definește. Niciodată oportunismul și obediența nu au fortificat caracterul unui om.

Nu vreau să renunț pentru că ar fi prea ușor, pentru că așa ar câștiga din nou ei, pentru că nu aș mai putea să mă privesc în oglindă fără să-mi fie rușine. Nu vreau să renunț pentru că, în pofida a ceea ce se spune, contează să câștigi. Nu vreau să renunț pentru că problemele trebuiesc rezolvate și nu evitate, pentru că mi se pare provocator să încerc să rezolv dificultățile și înjositor să fug ca un laș de ele.

Nu vreau să renunț pentru că cred în țara asta, în oamenii ei – scuzați patetismul – și consider că pentru a reuși este nevoie doar de un simplu lucru: fă întotdeauna ceea ce este corect, indiferent de obstacole și de consecințe. Cred că acum lucrul corect nu este să plec sau să renunț ci să stau și să încerc să schimb ceva.


  1. Naiv, neghiob, nătărău.