Noiembrie, nouăzecișișapte

noiembrie-97

Eram pe jumătate îndrăgostit atunci când ne-am așezat. Asta este treaba cu fetele. Ori de câte ori fac ceva draguț… ajungi să fii pe jumătate îndrăgostit de ele și apoi, pur și simplu, nu mai știi pe ce lume ești.J.D. Salinger

Ce te face să te simți în viață?

Un surâs în penumbră? O șuviță rebelă uitată lângă o ureche gingașă? O sorbire de nectar furată într-o seară ploioasă de pe niște buze senzuale? O coapsă grațioasă văzută în fugă, ca o străfulgerare, plină de făgăduieli și intensă ca amintire? Un râset cristalin ca o ploaie de vară? Un umăr dezgolit, înnebunitor de rotund? Un miros subtil, diafan de femeie? Un gât subțire, alb ca laptele, ce-ți amintește de flori de mai? O inocență feminină ascunsă sub un zâmbet timid? Doi ochi mari, candizi, care care te privesc șăgalnic și te răscolesc? Mâna ei delicată uitată într-a ta într-o încântătoare reverie? Nerăbdarea plăcuta cu care aștepți să o revezi? Îndoielile agonizante ce te încearcă când nu-ți răspunde? Promisiunile ascunse din tachinările jucăușe din ultima seară? Tristețea ce te apucă când știi că n-ai să-i poți oferi niciodată mai mult? Bucuria ce ți-o dă fiecare zâmbet luminos de pe buzele ei?

Toate astea te fac să uiți de tot, să-ți dorești doar să simți, intens, sălbatic, fără limite, fără constrângeri, nepăsător de lumea din jur, doar tu și ea, arzând împreună ca două torțe, conștienți că odată și odată toate aceste clipe frumoase vor avea un sfârșit. Gândul la acest ineluctabil sfârșit te face să trăiești și mai aprig, disperat chiar, bucuros pentru fiecare clipă petrecută împreună, încercând să absorbi în ființa ta fiecare părticică din ea, speriat de faptul că vei uita sau vei fi uitat.