Geschichte des transalpinischen Daciens (I)

geschichte-des-transalpinische-1

Zamolxis, ca unul ce trăise printre eleni și mai ales alături de omul cel mai înțelept al Elladei, lângă Pythagoras, a pus să i se clădească o sală de primire unde-i găzduia și-i ospăta pe cetățenii de frunte; în timpul ospețelor, îi învăța că nici el, nici oaspeții lui și nici urmașii acestora în veac nu vor muri, ci se vor muta numai într-un loc unde, trăind de-a pururi, vor avea parte de toate bunătățile.Herodot

Liniște, ceru Naș’Par’Liu furios ridicându-și cu greu huiduma de trup. Li-niș-te!

Adunarea se foi neliniștită, fiecare așezându-se mai bine, evitând să-l privească-n ochi pe Naș’Par. Seminția Barosanului era recunoscută pentru faptul că era iute la mânie și nu avea nevoie de prea multe motive pentru a scoate lama de Shu’Ri’u1. Toată lumea știa că odată scoasă, Shu’Ri’u cerea sânge.

Naș’Par își dădu ușor pe spate pileus-ul2 din păr de cal bălțat, se scărpină cu patos sub primul colac de grăsime și privi încruntat la adunătura de tarabostes3 din jurul său. Erau acolo reprezentanți din toate colțurile țării și din toate semințiile.

În dreapta sa erau doi tarabostes din scârbavnica seminție a Atârnătorilor care veniseră ca de obicei, neinvitați, dar aduseseră pastramă de oaie, așa că nimeni nu comentase prea mult.

Lângă ei era un Caștar oacheș ce stătea de vorbă cu unul din seminția Şpringarilor ce venise cu toată spujina4 după el și amândoi încercau să-și facă loc cu degetele prin desagii altora. Naș’Par scuipă cu dispreț o hârcă mare și verde de salivă amestecată cu coji de semințe de dovleac. Seminția Barosanului încerca de sute de ani să se dezică de zvonurile cum că ar avea strămoși comuni cu Caștarii și Șpringarii, dar fără succes.

Mai departe erau trei vrăjitoare din seminția Veganilor care strâmbau din nas la mirosul pregnant de pastramă ce emana din hainele Atârnătorilor. Naș’Par se strâmbă dezgustat. Niciodată n-a reușit să-i înțeleagă pe Veganii ăștia. Auzi tu, să nu halebabardești nimica decât earbă?!

În partea stângă doi tarabostes din seminția Martalogilor făceau glume cu o vrăjitoare bătrână din neamul Hapciupaliticilor care bolborosea blesteme și scuipa în sân la fiecare trei sudalme. Naș’Par îi disprețuia și pe cei din neamul Martalog, dar trebuia să recunoască că erau buni executanți atunci când reușea să-i motiveze suficient.

În spate, retrași, jucau barbut un tarabostes din neamul Benjaminilor și doi din neamul Cocofiţilor. După fiecare aruncare scoteau lamele și se jurau pe mume că se taie, dar Naș’Par știa că sunt inofensivi.

O femeie din neamul Bibaduzelor îi făcea ochi dulci în timp ce trăgea cu nesaț dintr-o bastoaică, dar el trase încă un scuipat – mai subțirel de data asta – și-și aranjă mai bine pelerina, ignorând-o. Se încurcase odată cu o Bibaduză futoasă rău și de atunci rămăsese cu negul ăla mare și maro pe mătărângă și cu o grămadă de lăței. Câh!

muianolilor, liniște bă am spus! urlă Naș’Par cu aplomb. Făcu semn la un Chiflar îmbrăcat cu o bejarcă5 răpciugoasă să-i umple bărdaca cu vin și trase o dușcă zdravănă în timp ce șușotelile și foiala din amfiteatru se potoleau încet, încet. Liniște, că vă ard una-n bibașcă de nu vă vedeți, continuă el mai potolit. Se scobi nițel în nara stângă cu mâna dreaptă aruncând o cacamâță cu boltă spre amfiteatru și apoi își propti mâinile în șolduri uitându-se pe sub sprâncene la adunătura de pilaeus ce-l privea pe furiș.

Băi lamberților, zise plat Naș’Par’Liu, am vești nasoale. Broscaru Cornel Fuscu6 vine încoace cu o cârcă de macaronari după el, mânca-mi-ați! Și ăsta nu e molotin deloc, mânca-mi-ați de mocofani! Vine să ne-o dea la nămol băi murfangiilor!

Ca și cum ar fi așteptat doar un semn, adunătura de tarabostes începu să râdă în hohote și să vocifereze, fiecare pe limba lui. Caștarul încerca să-i vândă femeii Bibaduze o lamă de Shu’Ri’u ciordită din desaga bătrânei vrăjitoare Hapciupalitică spre disperarea acesteia care-l blestema făcând cercuri pe pământ cu un pui de găină fără cap. Martalogii, profitând de neatenția tuturor, îl cafteau pe unul din neamul Atârnătorilor, pentru un motiv doar de ei știut, iar Şpringaru’ își altoia de zor familia ca să nu uite cine-i șefu. Vrăjitoarele Vegane ronțăiau impasibile dintr-un snop de mărar în timp ce-și dădeau una alteia-n ghioc.

Naș’Par’Liu îi lăsă câteva minute să vocifereze, apoi apucându-l zdravăn de ceafă pe Chiflarul de lângă el îl izbi cu nesaț cu capul de talgerul de aur ce spânzura între doi stâlpi în dreapta sa.

Liniște labermanilor! zbieră furios Naș’Par punând mâna amenințător pe mânerul Shu’Ri’u-lui și aruncând ocheade vulturești adunăturii. Nu mai râdeți ca broasca la barieră, n-am termenat, mânca-mi-ați! Cum știu că sunteți toți niște frișcari, și aici Naș’Par făcu o pauză dramatică să se asigure că toată lumea era de acord cu el, și mai știu că v-ați vinde și copiii numa’ să nu v-o dea la pufarină broscaru Fuscu, sau să vă dea foc la futelniţă, am avut iluminarea, și ca un ciumalău ce mă aflu, am adus aici pă cineva care să vă scoată din wasserpișatul în care vă situați!

Naș’Par’Liu, făcu un semn scurt din cap, apoi se dădu cu respect un pas în spate.

(va urma)


  1. Cuțit, pumnal, stilet.
  2. Bonetă conică din stofă moale, purtată de greci și mai ales de nobilii daci, ca semn distinctiv al rangului lor.
  3. Denumire dată (de latini) aristocraților geto-daci; pileați.
  4. Mare mulțime (de copii).
  5. O pălărie (sau căciulă) ruptă.
  6. FUSCUS, Cornelius, general roman, înfrânt și ucis în timpul unei campanii împotriva geto-dacilor (87 d. Hr.)