Von Târfenstein, calul răpciugos și abțibildul găurit

von-tarfenstein

Von Târfenstein – von T – nu a fost dintotdeauna Von Târfenstein. Viața l-a făcut să ajungă ceea ce a ajuns. Viața, împreună cu primul său cal răpciugos primit în dar de la socrul său.

Până să se însoare, von T era sărac lipit. Și cinstit. Nu se știe dacă era sărac pentru că era cinstit, ori era cinstit pentru că era sărac, dar oricum nu mai contează. von T își amintește cu nostalgie un sfârșit de săptămână în care el și mama sa au împărțit timp de două zile un boț de pâine și o uncie de pateu de pasăre.

Ceea ce se știe cu siguranță este că von T a primit cadou în ziua nunții un cal alb, răpciugos. Socrul său intenționa să curme suferința bietului animal, dar acum că von T făcea parte din familie, nu se cădea ca un membru al onorabilei familii Guleștein – fie și prin alianță – să circule pe jos. Ca o paranteză, von T a mai primit cadou și un costum de haine, un ac de siguranță, două brelocuri cu Coca-Cola, o desagă cu șaptezeci și șase de abțibilduri și un pix fără capac, dar după cinci ani, von T a slăbit atât de tare încât i-a înapoiat costumul socrului, aproape nepurtat.

Calul răpciugos nu l-a schimbat pe von T ci percepția celorlalți despre von T s-a schimbat, iar el a trebuit să se fasoneze după această nouă percepție, deci putem spune că de fapt calul răpciugos l-a schimbat de facto pe von T (sic).

Prin însăși esența sa, un cal trebuie călărit, vânatul trebuie mâncat, apa băută, femeia…, în sfârșit, ați prins ideea. Așadar, von T a călărit. Doamne cât a mai călărit! A călărit dimineața când abia se mijea de ziuă, a călărit la prânz când soarele era mai fierbinte (fierbinte rimează cu dinte), a călărit pe înserat cu pletele-n vânt, și mai ales, a călărit noaptea, pe răcoare la lumina stelelor și a lunii, care era rotundă.

A călărit, și așa cum îl povățuise bunicul său – despre tatăl lui von T nu se știu prea multe, doar că ar fi avut barbă și era un laș cu o excepțională lipsă de curaj, demnitate și fără nici un strop de sentiment al onoarei – a folosit întotdeauna abțibildul. Avea o desagă plină.

Istoria spune că în desagă mai erau exact trei abțibilduri când s-a întâmplat tragedia, dar putini cunosc faptul că de fapt desaga era goală de mult în momentul fatidic. Lui von T chiar îi plăcea să călărească și viața i se părea frumoasă. Adevărul este că von T își procura de ceva timp, de la un italian slinos pe nume Luigi, abțibilduri de o calitate îndoielnică, dar cu o puternică aură de autenticitate. Și cum spunea bătrânul Albert E, uneori plătim mult mai mult pentru lucrurile pe care le primim pe gratis, într-o bună zi, von T a fost fericitul câștigător al unui loz necâștigător.

Uneori plătim mult mai mult pentru lucrurile pe care le primim pe gratis.Albert E.

Dacă stăm să ne gândim bine, nici căsătoria, nici socrul său, nici măcar calul răpciugos primit în dar nu au schimbat viața lui von T așa cum a făcut-o un biet abțibild găurit.

Tot istoria ne spune laconic despre faptul că viața lui von T după accidentul cu abțibildul găurit nu este cunoscută exact. Unii spun că socrul său l-a împușcat din greșeală în vintre la o partidă de vânătoare de gazele (sic) la care participau împreună iar von T și-a schimbat numele în Brigitte și cântă pe Champs Elysee la cabarete. Alții ne amintesc că von T ar fi fost văzut, după ani buni, într-un lupanar din Bangkok vânzând abțibilduri unor soldați beți, sau că tatăl său s-ar fi întors, ros de remușcări și acum ar călări împreună undeva prin Rio de Janeiro.

Nu contează cu adevărat. Viața lui von T a luat sfârșit odată cu abțibildul găurit. Ceea ce e foarte important de reținut din toată această poveste tristă, așa cum spunea filozoful grec cu nume nostim, Epicur1 (nici o legătură cu moldovenescul pi cur): cunoașterea greșelilor e începutul salvării!

Mare, foarte mare atenție la abțibilduri deci!


  1. Epicureismul este doctrina morală a lui Epicur și a discipolilor săi bazată pe teoria etică a fericirii raționale a individului.