Betaverse

betaverse

Multiversul este o mulțime ipotetică de mai multe universuri posibile – inclusiv universul în care ne aflăm – care împreună cuprind tot ceea ce există și poate exista: totalitatea spațiului, a timpului, materiei și a energiei, precum și constantele fizice și legile care-l descriu.

Bărbatul suflă încet fumul de țigară, ridicându-și ochii de la ecranul laptop-ului, privind încă odată spre intrarea restaurantului. Cu ochii verzi și tenul puțin închis, bronzat, era genul de bărbat a cărui vârstă era dificil de ghicit numai privindu-l. Ar fi putut avea douăzeci și cinci de ani, dar le fel de bine putea avea treizeci și cinci. Interpretându-i greșit gestul, sau poate din dorința de ai atrage atenția, chelnerița se apropie cu un zâmbet promițător: Mai doriți un rând? Bărbatul o privi adânc în ochi, menținând contactul doar o clipă mai mult decât ar fi fost firesc, făcând-o să se fâstâcească, apoi cu un zâmbet fugar detensionă atmosfera: Te rog! Fata se îndepărtă repede, îmbujorată, realizând că nu prezintă nici un interes pentru bărbatul tăcut care de două zile servea cina la aceeași oră, apoi își petrecea seara cufundat în ecranul computerului portabil, fumând și aruncând din când în când priviri calme spre ușa restaurantului.

Tânăra femeie se apropie de ușă privind concentrată pereții din sticlă semi-mată ai intrării în hotel, încercând parcă să vadă dincolo de ei. Mușcându-și ușor buzele pline cu vârful dinților albi, întinse mâna spre mânerul ușii. Portarul, invizibil până atunci în interior, i-o luă înainte, deschizând-o larg, apoi cu un gest amabil o invită înăuntru: Poftiți, vă rog! O singură privire, experimentată spre femeia superbă i-a fost suficientă să nu facă greșeala să-i spună domnișoară, chiar dacă femeia era tânără și nu purta verighetă ci doar un simplu inel cu diamant. Avea părul blond, pielea albă și fină, un spate arcuit și o privire ce aducea aminte de calmul și sălbăticia mării. Mersul ei denota o foarte mare încredere în sine, dar nu aroganță. Mulțumesc! îi răspunse ea cu un zâmbet cald, intrând cu eleganță în holul hotelului, privindu-l direct cu niște ochi albaștri, splendizi, ca cerul de vară, cucerindu-l definitiv pe bătrânul portar.

Bărbatul simți dintr-o dată un frison în ceafă și un miros discret de Chamomile învăluindu-l. Cu pulsul crescut își ridică privirea. Cu o mâna albă, cu degete lungi, delicată și puternică, sprijinită de spătarul scaunului, într-o rochie neagră, simplă, mulată, cu spatele gol, un șirag de perle în jurul gâtului tânăr, cu șuvițele părului blond ca nisipul, femeia îl privea cu un surâs ușor. Bărbatul se ridică pierdut în albastrul ochilor ei. Pentru câteva clipe ce părură o eternitate se priviră fără să-și spună nimic, savurând clipa de parcă ar fi fost ultima. Ai venit! rupse el tăcerea, nedezlipindu-și privirea dintr-a ei. Sunt aici răspunse ea simplu.

Așezați, își vorbeau nimicuri de minute bune. Cuvintele erau simple, lejere, fiecare fiind fascinat mai mult de tonalitatea lor decât de conținut, reprezentând doar un fundal plăcut pentru gândurile nebune și puțin speriate ale fiecăruia. Nu se văzuseră niciodată până atunci, dar se căutaseră fără să știe și parcă se cunoșteau dintotdeauna. Amândoi își aveau proprii demoni în suflete, dar nu încetaseră niciodată să spere. Se completau reciproc, fiecare frază având nevoie de un număr limitat de cuvinte ca să capete sens. El o privea, rătăcit în albastrul desăvârșit al ochilor ei, ea îi urmărea fascinată buzele, relaxată de căldura din vocea sa. Nu existau planuri, nu existau scenarii, nu existau așteptări. Simțeau amândoi ce va urma, dar nici unul nu se grăbea.

Undeva, departe, cu ceva timp în urmă, de cealaltă parte a lumii, pe un alt continent, un fluture Ulise dăduse delicat din aripi ridicându-se în zbor. Acum, aici, pala de vânt stârnită de bătaia din aripi a fluturelui își găsise în sfârșit finalitatea în râsul ei cristalin și în strălucirea caldă din ochii lui.

Era o seară caldă de sfârșit de mai și imposibilul părea dintr-odată posibil.