Mi-a murit păsărica (doi)!

mi-a-murit-pasarica-2

Tragic! Zguduitor! Jalnic! Funest! Sunt convins că cei mai mulți oameni nu au parte nici măcar de o singură păsărică (moartă) de-a lungul pateticelor vieți – există desigur excepții notabile, cele mai multe însă nedocumentate, de unde și puternicul lor iz de zvon – darămite de două! Ah, umanitatea slash păsăretul!

Cum domnule? Din nou? Păsărica numărul doi (ah, fanteziile astea) este, hm, a fost, diferită de prima. Era o păsărică traumatizată. Știu, știu, chiar această definiție taie total cheful de omletă cu cârnat la micul dejun, dar așa era. Deși subsemnatul este (era? va fi?) expert, mai mult involuntar, în traumatizarea iremediabilă și irefutabilă – drăguț joc de cuvinte, nu? – a păsăretului voios zburătăcitor, nu sunt vinovat! Sunt mai inocent ca un popă catolic în mijlocul unui cor de băieți, sau ca o monedă de aur între doi scoțieni scăpătați.

Dacă nu știați, în ciuda aparențelor, regatul păsăricilor suferă de aceeași problemă majoră, ca și cel al lui Homo Sapiens încrucișat cu Neanderthalian, (e)recte: stresul. Cred că păsărica (doi) era stresată, deoarece a murit într-o seară din cauza, ei bine, a stresului. Nu am să vă dau detalii despre cum, e prea dureros pentru mine. Bine, bine, recunosc, habar nu am cum s-a întâmplat. Dar știu de ce! Din cauza stresului!

Nu mă credeți? Uite, să luăm de exemplul păsărica MILFă și c(f)locitul. Credeți că e de colea, păsărică fiind, să te joci cu ouăle toată ziua fără să le spargi? Chiar și eu, după o vastă experiență (ani grei) în manipularea ouăle-lor – propriilor ouă, da?, nu fiți perverși, ce naiba! – chiar și eu, cum spuneam, am emoții când vine de vorba de un înroșit de ouă extra-sezon, spontan, în picioare pe semi-întuneric.
Există un fior rece (mai rece ca un emo la un concert Tokio Hotel1, vă jur), pe care orice bărbat îl simte când (își) vede ouăle-le scufundându-se încet, chiar de mai multe ori, în vasul cald de vopsit. Nu poți să nu te gândești, măcar pentru o milisecundă, la spărgătorul de nuci – vajnic balet, vajnici colanți.

Pentru păsărica MILFă, clocitul este de trei ori mai traumatizant. Să vă explice mandea câte ceva, că precis sunteți necunoscători, ignoranți, neinițiați, nepricepuți, neștiutori, ageamii și profani în domeniu. Așadar, care sunt cerințele esențiale pentru un clocit de succes? Cum, nu știți? Pff!

Unu la mânuță: starea interioară și exterioară a oului. Nici un comentariu. Oul trebuie să fie ferm, tare și lucitor. Pe ouăle păroase cu aspect flasc nu se prinde vopseaua!

Doi la mânuță: un alt detaliu important, dacă sunt destule păsărici în cârd. Din experiență – da, am experiență și aici – s-a constatat că în cazul raselor grele, este bine să fie 10 păsărici la un cocoș, iar în cazul raselor ușoare 15 păsărici. Din aceeași (vastă) experiență, vă spun că 10 e teribil de mult iar 15 e mult prea puțin. Cu cât sunt mai ușoare, cu atât numărul lor ar trebui crescut. Dacă mai au și accent de peste Prut, este perfect.

Trei la mânuță: trebuie să încercăm să păstrăm păsăricile tinere și vioaie, numai pe cele care au până în 35 de ani – tot ce depășește această vârstă trebuie să ia drumul oalei de gătit. Nu cred că vă mai trebuie argumente aici, nu?

Patru la mânuță: Hai gata, terminați! Ce e mai mult de trei se consideră altceva, adoratori a lui Onan Barbarul ce-mi sunteți!

Deci stresul e omniprezent în păsărică. Hm! La păsărici! Hm! În păsărici? Ok, v-ați prins voi că sunteți literați, iar dacă nu v-ați prins, călătorie sprâncenată până în fund (al prăpastiei evident). Așadar, păsărica doi mi-a murit și ea. Am primit multe și diverse sfaturi despre cum să treci peste această etapă dificilă. Știți cum e să-ți moară un câine foarte scump și drag? Nu? Nici eu.

După o analiză (o chema Iza, era din Ardeal, ce pot spune mai mult?) adâncă, profundă, pătrunzătoare, intensă și repetată până la epuizare (rezistentă Iza, nu glumă) am ajuns la singura concluzie logică: nu îmi mai trebuie o păsărică!

Am să-mi iau trei!!!


  1. O trupă pop-rock/alternative rock din Germania.