Hamartia

hamartia

În tragedia greacă, punctul central al acțiunii tragice este greșeala, sau hamartia. Aceasta poate fi o greșeală de alegere a eroului sau o greșeală comisă de strămoșii săi. Dacă hamartia este eroarea lipsită de rea intenție, așa cum o definește Aristotel, mai există și un alt tip de greșeală, até, cea săvârșită ca urmare a unei rătăciri trecătoare.

Adu-mi aminte să uit, camera caldă, o toamnă târzie
Albul cearșafului, inocentă aluzie
Laleaua de aur poleită-n beton
Trupu-ți fierbinte, adormit pe creton.

Adu-mi aminte să uit, euforia, spaima, pulsul nebun
Piersica coaptă de la micul dejun
Mătasea divină a nisipului auriu
Melancolia ivită din cerul de mai plumburiu.

Adu-mi aminte să uit, apa curgând în șuvoaie
Părul tău ud în oglinda din baie
Trei semne mărunte, arse pe trup
Neputința aruncată spre zei, un urlet de lup.

Adu-mi aminte să uit, mâna ta fină cuibărită-n palma-mi strânsă
Ceața sălbatică emanată din pasiunea nestinsă
Să visez, un Ibis tomnatec, plin de făgăduință
Să tresar, privind o caleașcă albă, nesfârșită năzuință.

Adu-mi aminte să uit, cum prea ușor lăsam timpul să muște, din noi
Cum spuneam, doar unu lângă unu fac doi
Cum visam la o după-amiază banală de vară
Cum juram furibund că va fi pentru ultima oară.

Departe de atunci, îngropat adânc în acum
Răsfoind amintirile, foi delicate de-album
Amar gând îmi bântuie nopțile solitare și reci
Din camera caldă nu ar fi trebuit să te las să pleci.