Nuți s-a sculat?

nuti-s-a-sculat

Nuți locuia la parter. Cum intri, pe stânga. Fără nici o legătură cu ficatul, da? Nuți era studentă la filozofie, vorbea fluent italiana, spaniola și engleza, iar în timpul liber îl citea pe Paler1 și mesteca gumă. Ca majoritatea blondelor, Nuți era blondă sus și șatenă jos. Nuți se vopsea cu Matrix SoColor și arăta bine. Foarte bine. Atât de bine încât sub geamul lui Nuți se făcuse o potecă. Poteca era pentru fraieri. Fraieri cu sentimente. Pentru Nuți. Ceilalți, foloseau ușa.

Poteca aia a văzut multe. Mulți. Plecând de la adolescenți imberbi, miopi și cu păr în palmă, la macho de bloc îndopați cu steroizi, umflați de 6 ore de fitness pe zi cu IQ de primată, până la bărbați de vârsta a doua, însurați și cu trei copii, îmbrăcați în costume prea largi rămase de la cununia civilă sau pensionari cu prostată în trening și șapcă Nike. Poteca de sub geamul lui Nuți a văzut pelerinaje mai apoteotice decât cele făcute de babele din Moldova la moaștele Sfântului Genunchi de Șarpe Limbă-Înspicată, sanctificat de iudei odată cu Sfântul Ștefan după un Crăciun ratat. Dacă Shakespeare ar fi putut urmări tragediile desfășurate sub geamul lui Nuți, Romeo și Julieta ar fi fost acum doar o comedie răsuflată.

În anii de glorie ai lui Nuți, toată curtea din fața geamului ei nu a avut nevoie de irigații. Dramolete, declarații, amenințări futile, plânsete, beții, disperare și, ei bine, da – două sinucideri – toate provocate de Nuți și al ei păr vopsit cu Matrix SoColor.

În ciuda chinurilor, nu te puteai supăra pe Nuți. Nuți nu spunea niciodată nu. Nuți îți zâmbea galeș și spunea totul e posibil!, sau cine știe? Era de ajuns un zâmbet inocent, o secundă prea mult pierdut în ochii ei de felină și uitai unde și de ce te afli. Pentru o promisiune din partea lui Nuți, un fluturat din gene, o unduire de șold în timp ce ducea gunoiul la ghenă, îi plăteai întreținerea în avans pe doi ani, îți părăseai nevasta, copiii, amanetai lănțișoarele de aur ale mamei, casa și mașina.

Era o noapte de vară târzie când Bogdan, pompierul, și-a curmat zilele (și nopțile presupun). Abțiguit bine, pentru mai mult curaj, a început să strige disperat sub geam: Nuți! Nuțiii!!! Ați auzit vreodată un cățelandru cum urlă de tristețe? Nu? Nici eu. Dar cam așa trebuie să fi sunat.

După circa zece minute de jelanie, s-a deschis geamul lui Nuți și a apărut Boris. Boris era un fost canotor din Chișinău și avea grijă de Nuți când Nuți nu lucra. Și Nuți avea grijă de Boris. Tot când nu lucra. În nopțile când se îngrijeau unul de altul, nimeni nu dormea. Boris nu era om. Șifonier, seif, ușă metalică – da, om – nu. O mașinărie simplă, eficace, naivă și sinceră. Martin Heidegger2 a cunoscut probabil varianta germana a lui Boris (Hans?) când a scris în Ființă și Timp : Dependent de ființarea care nu este el însuși, omul este totodată departe de a fi cu adevărat stăpânul ființării care este el însuși (nu vă îngrijorați dacă nu ați înțeles nimic, îmi place să arunc citate aleatorii și cât mai criptice pentru a perpetua impresia de om cult și elevat)

Bulversat de noua înfățișare a diafanei Nuți, urletele s-au curmat brusc. Что вы хотите, мать ублюдок?3 a urlat Boris, mai mult ca să-și intre în rol, fiind destul de familiarizat cu astfel de drame repetitive. Năuc, trist, beat, îndurerat, pompierul nu a putu zice decât: Nuți s-a sculat?, și ne mai așteptând răspunsul, a plecat și și-a pus capăt zilelor – pare rezonabil ca orice zi să aibă și un capăt – atârnându-se de un furtun.

Ar fi trebuit să aștepte. Pentru că răspunsul lui Boris i-ar fi putut schimba destinul. Bine, probabil că nu, dar măcar l-ar fi făcut să se simtă mai bine. Nu mi s-a sculat! a răspuns Boris după ce pompierul plecase, închizând geamul, puțin trist și melancolic. Era adevărat. În urma unei încăierări dintr-o bodegă din Kiev, Boris primise o lovitură delicată ce-l lăsase impotent. Toată hărmălaia făcută cu Nuți când se îngrijea de ea era doar prefăcătorie pentru cultivarea legendei.

Trist, dar cum spunea bătrânul Heidegger, orice om este întotdeauna infinit mai mult decât ce ar fi dacă ar fi numai ce este – familiarismul intenționat introdus aici în relație cu Heidegger, induce subliminal cititorului ideea că autorul acestui articol cunoaște intim și în profunzime opera lui Heidegger și nu are nici cea mai vaga idee despre Wikipedia.


  1. Octavian Paler (n. 2 iulie 1926, Lisa, județul Făgăraș, actualmente în județul Brașov – d. 7 mai 2007, București) a fost un scriitor, jurnalist, editorialist și om politic român.
  2. Subtitrare în engleză – What do you want, mother fucker?, subtitrare în limba română de I.M. Nistor – Ce vrei, nenorocitule?, subtitrare în limba română de Veverița_bc și Avocatul31Ce pizda mă-tii vrei, mă?
  3. Martin Heidegger a fost un unul din cei mai importanți filozofi germani din secolul al XX-lea. Lucrarea sa capitală, Sein und Zeit (Ființă și timp, 1927), a contribuit la reconsiderarea fenomenologiei.